Un tânăr din Olt a fost depistat de două ori în aceeași noapte, în Craiova, sub influența substanțelor psihoactive.

Potrivit IPJ Dolj, noaptea trecută, la ora 1.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un tânăr, de 22 de ani, din orașul Balș, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova.

Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice.

Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași noapte, la ora 4.20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-au depistat iarăşi pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Craiova.

Acesta a fost testat din nou cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

„În cauză, s-a întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Dolj.

Articolul precedentOlt: O tânără din Milcov, dată dispărută. Nu se mai ştie nimic despre ea după ce a plecat de acasă în urmă cu trei zile
Articolul următorÎntorsura Fest revine și în 2023 – a treia ediție promite muzică bună și distracție cât cuprinde! Tradiția Doomstriker cunoaște un nou capitol – Foto & Video