Președintele USR, Elena Lasconi, solicită semnarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, acuzând ipocrizia și minciuna.

Președintele USR, Elena Lasconi, anunță, marți, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului și îi îndeamnă pe cei din PNL să se alăture USR-ului în acest demers. Lasconi acuză politicienii de ipocrizie și le cere să transforme cuvintele în fapte.

„Am cunoscut mii de soldați, am fost și în teatrul de operații din Afganistan și sunt mândră de militarii noștri. Sunt pricepuți și curajoși. Domnul Ciucă e politician și vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării. Hai să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă! Sunt pe drum înspre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moțiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu”, a declarat președintele USR, Elena Lasconi.

Aceasta îi cere liderului PNL, Nicolae Ciucă, să semneze moțiunea de cenzură a USR, altfel îi acuză de ipocrizie și minciună. „Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a mai transmis liderul USR.

Articolul precedentINSTITUTUL ”ELIE WIESEL” ORGANIZEAZĂ MIERCURI O CEREMONIE DE COMEMORARE A VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI
Articolul următorROBERTA METSOLA A ANUNŢAT SANCŢIONAREA DIANEI ŞOŞOACĂ PENTRU DERANJAREA ŞEDINŢEI DIN 18 IULIE