Fostul primar al oraşului Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru, a fost exclus din PSD, joi seară, în urma deciziei Biroului Politic al Organizaţiei locale.
Decizia a fost una în unanimitate, fiind luată în urma evaluării activităţii acestuia ca membru al Partidului Social Democrat.
„Organizația PSD Drăgănești-Olt rămâne dedicată valorilor și principiilor social-democrate, seriozității și lucrului bine făcut. Coordonată de aceste principii, Organizația PSD Drăgănești-Olt intră în cursa electorală 2024 pentru obținerea postului de Primar și a majorității în Consiliul Local, în scopul relansării economico-sociale a orașului Drăgănești-Olt”, a declarat, pentru Gazeta Nouă, preşedintele PSD Drăgăneşti-Olt, Viorel Nădescu.
Pantelie Rotaru a fost primar al oraşului Drăgăneşti timp de aproape două mandate, după ce al doilea a fost întrerupt de o condamnare penală.
În 2016, după ce câştigase al doilea mandat, a fost plasat sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru abuz în serviciu, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Mai mult, pe timpul cât se află sub control judiciar, în sarcina lui Rotaru s-a instituit, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti-Olt, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză.
Rotaru şi-a reparat maşina personală pe banii primăriei.