Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 2-2 (1-1), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 28-a a Superligii de fotbal.

Oţelul a marcat prima, prin golgheterul Alexandru Mihai Pop (36), dintr-o lovitură liberă din preajma colţului careului mare, direct în vinclul opus. Clujenii au egalat chiar înainte de pauză, prin nigerianul Philip Otele (45), în urma unui corner.

CFR a trecut în avantaj în finalul meciului, după ce grecul Panagiotis Tachtsidis a marcat din penalty (88), dictat pentru faultul lui Costin Ghiocel la Daniel Bîrligea.

Gălăţenii au smuls egalul tot din penalty (90+6), transformat de italianul Juri Cisotti, după un fault comis de Karlo Muhar la Răzvan Tănasă.

CFR are două victorii şi un egal în ultimele trei etape.

Oţelul are două egaluri şi un eşec în ultimele trei etape.

Scorul a fost egal şi în tur, 0-0.

SC Oţelul Galaţi – FC CFR 1907 Cluj 2-2 (1-1), Stadion Oţelul – Galaţi
Au marcat:
 Alexandru Mihai Pop (36), Juri Cisotti (90+6 – penalty), respectiv Philip Otele (45), Panagiotis Tachtsidis (88 – penalty).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); al patrulea oficial: George Cătălin Găman (Craiova)
Arbitru video: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa)
Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) – CCA, Marin Barbu (Bixad/Satu Mare) – LPF

AGERPRES 

Sursa foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ/Facebook

Articolul precedentHandbal feminin: România – Croația, astăzi, în preliminariile Campionatului European
Articolul următorIGSU: Exercițiu de alarmare publică la nivel național