Şase tone de cereale, un autoturism, circa 30 la sută din altă maşină şi trei tone de furaje dintr-o gospodărie vecină au ars, luni seara, în localitatea Negreni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta cu violență la o casa de locuit, trei anexe gospodărești, două autoturisme și la furajele din gospodăria învecinată.

La fața locului au fost alocate, progresiv, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD, fiind angrenați în misiune peste 20 pompieri.

Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative pompierii au acționat mai bine de patru ore.

„Au ars bunurile din două camere de locuit, trei anexe gospodărești și bunurile depozitate în acestea, aproximativ  6 tone de cereale, un autoturism și circa 30 la sută din cel de-al doilea și aproximativ trei tone de furaje din gospodăria vecină. Cauza probabilă a incendiului a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat într-o anexă gospodărească”, a declarat Băsăşteanu.

Articolul precedentApare aproape în fiecare zi la Realitatea TV, iar acum va candida la primăria unui oraş din Olt
Articolul următorPrima reacţie din PNL, după desemnarea lui de Mezzo drept candidat la Primăria Slatina