Când vine vorba despre Sănătate, primul gând care îți trece obligatoriu prin cap este să nu care cumva, Doamne ferește!, să ajungi într-un spital din România cu vreo problemă de sănătate. Dacă se mai pune și problema internării, cred că în zilele noastre mulți se roagă să mai iasă vii din spitale, de unde atâta îndrăzneală să visezi că ieși sănătos de acolo. Dacă aceasta este starea de spirit a românilor în pandemie atunci poți declara sistemul K.O. și te gândești cum repui sistemul pe picioare, dacă poți să o faci și cât timp și câți bani îți cer proiectul.

După toate calculele, mai ales după incendiul de la Spitalul Matei Balș, singurul răspuns posibil este declararea sistemului de sănătate prioritatea zero a țării, a guvernării și administrării indiferent de culoarea politică. Din păcate, răspunsul de fond pe care criza urmată tragediei de la Matei Balș îl primește este începerea privatizării unor mari hălci din Sănătate, lucru care a fost oprit de debutul pandemiei. Atunci fostul ministru Costache începuse să creioneze primele măsuri concrete înspre privatizarea sistemului de sănătate. Dacă ar fi bine să înceapă privatizarea celor mai profitabile și aducătoare de profituri ramuri ale sistemului de Sănătate, sau nu, este o discuție care trebuie să se încheie cu răspunsul la această întrebare – pentru cine se va face această privatizare, cine va avea cel mai mult de câștigat și binele public va mai fi el servit după ce procesul va fi luat avânt, lăsând în seama statului să-și adminstreze de fapt pierderile, în timp ce privatul va reinvesti profitul asigurat de stat. „Afacerea” e cunoscută drept naționalizarea datoriilor și privatizarea profitului.

Un proces care va scoate un profit și mai mare decât în prezent de pe urma sănătății noastre și care va comercializa cea mai puternică trăsătură socială a omului – empatia și grija de cel vulnerabil în fața vieții. Un concept de care europenii încă se țin adânc, fiecare țară păstrându-și o parte importantă din furnizarea acestui serviciu în propria administrare și gestiune. Puține state și-au privatizat Sănătatea așa cum, în contra-exemplu, s-a dezvoltat acest sistem în Statele Unite ale Americii, unde abia în anii din urmă s-a încercat fără prea mult succes de altfel o deschidere către o masă uriașă de cetățeni rămași fără nicio asigurare medicală. Dacă ăsta este viitorul pe care vrem să-l îmbrățișăm, atunci să scoatem Sănătatea la piață și să-i anunțăm prețul. Vor veni cu siguranță rapid câteva multinaționale care vor cumpăra tot ce aduce profitul cel mai mare.

Să vedeți atunci costuri pentru tratarea unui cancer, unei afecțiuni cardiace, la ce sume o să se ajungă în general pentru tratarea unei boli mai grave. Evident, cei cu bani vor fi fericiți să scape de spaima că din spital poți să nu mai ieși viu, dar ce te faci cu masa uriasă de oameni care pur și simplu nu vor avea bani să se apropie de un spital? Îi lași, tu statule, să moară cu zile doar pentru că ai vrut să scapi de răspunderea administrării responsabile a unui domeniu vital pentru siguranța națională și esențial pentru orice formă de dezvoltare am dori să ne asumăm pentru viitor?

Vlad Voiculescu a dat deja semnalul acestui proces. Privatizarea asigurărilor de sănătate a fost deja anunțată și vom afla imediat cât ne va costa în plus în spitale. Pănă atunci, pentru că ministrul Sănătății nu are cum sa scape, totuși, cu totul de orice răspundere în fața incendiului de la Spitalul Matei Balș din Capitală, să-l urmărim puțin care-i sunt prioritățile și grijile momentului. Vlad Voiculescu e extrem de interesat de cum se vaccinează românii, de ordinea care se respectă sau nu pe listele de vaccinare, de cei care sar rândul sau nu țin o evidență unică a procesului și flutură liste paralele și doze irosite pe categorii de vârstă care ignoră planul național.

Oricum, nu mai e mult până să-l auzim pe Voiculescu Vlad cum îi declară corupți pe cei de au sărit rândul la vaccinare și declanșează anchete penale pentru urmărirea și pedepsirea celor nelegiuți. În loc să se bucure că niște români s-au vaccinat și că 100.000 de persoane s-au zbătut să își facă vaccinul, chiar dacă au luat locul altora, e un lucru de apreciat și, dacă ești empatic, de acceptat ca un semn de bunăvoință în fața ideii generale că oricum trebuie să vaccinăm aproape toată populația ca să putem spera la imunizarea colectivă.

Așadar, ce anume îi lipsește domnului Vlad Voiculescu de e în stare să se ocupe cu atata patos, imediat după tragedia de la Matei Balș, de cei care sar rândul la vaccin și nu cauzele profunde ale sistemului de sănătate pentru care am ajuns să avem incendii atât de grave cu o frecvență tot mai mare în ultimul timp? Doar dacă îți recunoști limitele refuzi să înfrunți problema reală și inventezi scuze și pretexte pentru a muta atenția în altă parte, când nu știi ce să faci să salvezi cât mai repede un sistem care e în pragul colapsului general.

Atunci, da, spui că greaua moștenire e singurul vinovat, PSD e ciuma roșie, tu ești salvatorul Sănătății și restul din jur te încurcă să arăți lumii cât de mesianic ai putea fi dacă nu ar exista ceasul rău și blestemul trecutului. Atât de mesianic pentru Sănătate că n-am timp și nici abilitatea de a mă ține de capul ministerului pănă schimb toate prizele din ATI și repun cele 18 spitale care funcționează fără avize ISU în legalitate.

Dar probabil așa trebuie să fii când te-ai format într-o familie care te-a încurajat să crezi că ești alesul sistemului și că vei schimba Romania. Și uite așa nu te mai încurci în victime colaterale și-ți vezi de planul inițial de a face din Sănătate un domeniu profitabil doar pentru foarte puțini și păgubos pentru și mai mulți decât în prezent.

 

Articolul precedentINTERVIU | Şeful ISJ Olt, Victor Iacobescu, confirmă că şcoala reîncepe luni
Articolul următorAproximativ 91 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru învăţământ, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea competitivităţii unor firme