După ce au pierdut alegerile în Slatina și Balș, liderii PNL Olt speră într-un rezultat bun la nivel de județ. Președintele partidului, Liviu Voiculescu, a avansat un procent de 35-40% pentru liberali, în Olt.
Liberalii olteni spun că nu au avut emoții în privința câștigării alegerilor prezindențiale, iar pentru turul al doilea speră ca Iohannis va obține 60% din tottalul voturilor, după turul al doilea. „Rezultatul este unul normal, este un gest de normalitate pe care românii l-au făcut faţă de politicianul care se bucură de cea mai mare încredere, în preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care este atât de respectat atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional şi noi îl considerăm un gest de normalitate. Nu am avut nici cea mai mică emoţie că va intra în turul al doilea preşedintele Iohannis. S-a încheiat prima etapă, urmează etapa a doua, turul al doilea de pe 24 noiembrie, dată la care va fi validat al doilea mandat, dată la care nu avem, de asemenea, niciun fel de emoţii, şi preconizăm un scor de peste 60% pentru candidatul PNL”, a declarat Liviu Voiculescu.
Președintele PNL Olt spera la o victorie și la nivelul județului, dar și în Slatina. „Noi în acest moment suntem în plin proces de numărare paralelă, nu avem un rezultat nici măcar parţial, pot să vă spun însă că la prima vedere, în ceea ce priveşte municipiul Slatina, se preconizează o victorie a PNL şi a candidatului susţinut de noi, domnul preşedinte Klaus Iohannis, e o victorie istorică, sperăm ca şi la nivelul judeţului Olt să obţinem un scor foarte, foarte bun, între 35 şi 40% chiar şi câştigarea alegerilor, pentru prima dată, de către PNL în judeţul Olt”, a mai precizat Voiculescu.
Numărătoarea paralelă a social democraților indică însă o victorie categorică a Vioricăi Dăncilă atât în Slatina cât și în județ.