Meteorologii au emis Cod galben privind disconfort termic ridicat în Bucureşti şi 16 judeţe din sudul şi sud-estul ţării. Miercuri temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar joi se vor situa între 34 şi 39 de grade Celsius.
Un alt Cod galben, de furtuni, este în vigoare, până joi dimineaţă, în 22 de judeţe din Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, zona de munte şi Dobrogea. Începând de joi, instabilitatea atmosferică va cuprinde majoritatea regiunilor ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben pentru disconfort termic ridicat, pentru miercuri şi joi, în judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti.
„În sudul şi sud-estul ţării, disconfortul termic se va accentua şi local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Miercuri (4 august) temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar joi (5 august) între 34 şi 39 de grade. Minimele termice, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade”, au arătat meteorologii.
Un alt Cod galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, este în vigoare de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 6.00, în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
„În intervalul menţionat, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei şi local la munte şi în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…45 l/mp”, a transmis ANM.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
Totodată, meteorologii au emis o informare valabilă de joi, de la ora 12.00, până sâmbătă, la ora 10.00, interval în care, începând dinspre sud-vest, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Sursa: Libertatea Zilei