Administraţia locală din Balş este aproape să operaţionalizeze Parcul industrial din oraş, procedurile birocratice fiind aproape de final. Primarul Cătălin Rotea spune că există interes din partea investitorilor.

Până la operaţionalizarea Parcului industrial, la nivelul oraşului Balş s-a reuşit deja înfiinţarea de 120 de noi locuri de muncă. Primarul are ca obiectiv 500 de noi locuri de muncă.

„În ceea ce priveşte locurile de muncă, am aprobat o schemă de ajutor  de minimis, încă din luna iunie, pentru investitorii care vor să dezvolte capacităţi de producţie sau spaţii comerciale în oraşul Balş. Pe această schemă sunt în curs de aplicare doi mari agenţi comerciali, cei care dezvoltă galerii comerciale şi care fac un hypermarket. Sunt în plus 120 de locuri de muncă. Ambele complexe comerciale vor fi deschise în luna noiembrie a acestui an. Schema de ajutor presupune facilităţi fiscale între 10 şi 30 la sută din impozitul pe teren şi impozitul pe clădire, pentru investiţii între 30.000 şi 200.000 de euro. Este o promisiune îndeplinită, avem 120 de locuri de muncă noi. Mai avem până la obiectivul de 500 de locuri de muncă”, a declarat Cătălin Rotea.

 

Parcul industrial din Balş va fi înfiinţat pe un teren al SMR Balş.

„Trebuie să ducem la bun sfârşit înfiinţarea parcului industrial. Din luna ianuarie, am adoptat o hotărâre de consiliu prin care am înfiinţat societatea comercială. Lucrurile au durat destul de mult pentru că trăim într-o ţară birocratică. Pe respectivul teren, pe care îl are în proprietate SMR Balş, în acest moment, au existat clădiri. Acestea au fost demolate, a trebuit efectuată recepţia pentru a stabili că nu mai există aceste clădiri, sunt formalităţi la Cadastru. Eu zic că cel târziu în luna noiembrie vom prelua terenul şi vom putea da drumul la lucrările de racordare la utilităţi a parcului industrial”, arată Rotea.

Edilul mai spune că deja există interes din partea unor investitori.

„Au existat tentative şi solicitări din partea investitorilor, există comunicări pe care le avem cu Ministerul Economiei. Suntem în contact cu mai multe firma care vor să lucreze la Balş, dar până nu avem parcul efectiv înfiinţat, racordat la utilităţi şi făcută toată sistematizarea, nu poţi să pui nimic pe masă. Eu sunt foarte încrezător că parcul industrial va fi finalizat foarte, foarte repede. Birocraţia e aproape de final şi atunci vom reuşi să atingem principalul obiectiv pe care îl avem – creearea de locuri de muncă”, a mai spus Cătălin Rotea.

Articolul precedentPLAFONAREA, în vigoare! Proiectul de lege privind facturile la gaze și curent ale românilor a fost APROBAT
Articolul următorLegea care obligă angajații să prezinte certificatul verde la locul de muncă, NU a fost adoptată în Senat