Plenul Parlamentului se reuneşte, marţi, pentru numirea unor noi membri în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, în Consiliul Naţional al Audiovizualului şi în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Şedinţa este programată să înceapă la ora 15,00.

Înainte de plenul reunit, candidaţii pentru aceste funcţii vor fi audiaţi în comisiile parlamentare de buget, finanţe şi, respectiv, de cultură.

Votul în plen pentru numirile membrilor în BNR, CNA şi ASF va fi secret cu buletine.

De asemenea, plenul va vacanta funcţia de membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară deţinută de Aura Socol, în urma demisiei acesteia.

Pe ordinea de zi a Parlamentului se mai află solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean şi, respectiv, participării Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi instruire NATO-NSATU.

Totodată, la şedinţă vor fi şi informările din partea preşedintelui Klaus Iohannis despre aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate Ucrainei de către Suedia şi, la solicitare, instruirea militarilor ucraineni, precum şi aprobarea desfăşurării activităţii de instruire şi exerciţii cu partenerul american, inclusiv prepoziţionarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forţe navale pentru operaţii speciale.

De asemenea, plenul Parlamentului mai discută şi despre modificări în grupuri de prietenie şi delegaţii permanente, precum şi în Comisiile de control al SRI şi SIE.

Cu acest prilej, Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin Zamfirescu va depune jurământul, fiind numit membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin Hotărârea Parlamentului României nr.6/2024. AGERPRES

Articolul precedentCOD PORTOCALIU DE INTENSIFICĂRI ALE VÂNTULUI PE LITORAL ŞI ÎN DELTA DUNĂRII
Articolul următorCANDIDAŢII LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE ŞI PARLAMENTARE POT DEPUNE LA ANI DECLARAŢIILE DE AVERE