Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a transmis, marţi, că social-democraţii nu sunt de acord cu creşterea vârstei de pensionare.

Liderul social-democrat crede că ar fi oportună, mai degrabă, reducerea poverii fiscale a angajaţilor.

„PSD se opune creșterii vârstei de pensionare. Discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai dăm naștere, din cine știe ce motive politice, și la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susține o astfel de măsură. Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați. Ba din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din povara fiscală de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect bun pe care PSD l-a propus deja. În plus, vom face eforturile necesare ca să-i convingem și pe partenerii de coaliție de faptul că echitatea se susține doar cu astfel de politici care sunt în favoarea salariaților”, a declarat Stănescu.

El a adăugat că în ceea ce priveşte creşterea vârstei de pensionare, aceasta este o temă falsă.

„În acest moment, coaliția de guvernare nu trebuie să se preocupe în vreun fel de creșterea vârstei de pensionare. Scopul nostru, și aici PSD nu s-a abătut nicio clipă de la acest obiectiv, este să sprijinim și să protejăm în continuare românii. Deci, trebuie să închidem astfel de teme false și să ne concentrăm pe prioritățile legislative pe care le-am anunțat”, a conchis Stănescu.

Articolul precedentNoul stadion din Slatina are proiectant
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET