Chiar și 70 de copii ajung zilnic la Spitalul Slatina, pentru consultații și îngrijiri medicale. Un singur medic trebuie să le facă față tuturor, dar și copiilor care sunt internați la etajele VII și VIII. De aceea, timpii de așteptare ajung chiar și la câteva ore, spre disperarea părinților, dar și a medicilor pediatri, care fac față cu greu valului de pacienți.
Conducerea spitalului vrea să rezolve această problemă și să reducă timpii de așteptare, așa că a găsit o soluție. Va înființa o unitate de primiri urgențe care să funcționeze la parter, la biroul de internări. Aici vor lucra alți patru medici pediatri care se vor ocupa numai de consultații și îngrijiri medicale de urgență, pentru ca ceilalți medici, care lucrează la etajele VII și VIII, să se ocupe exclusiv de copiii internați. „Am demarat înființarea secției de UPU Pediatrie. Primii pași au fost făcuți: s-au publicat două posturi de medic specialist pediatru pentru UPU, am demarat un studiu de fezabilitate pentru recompartimentarea spațiului de la biroul de internări, astfel încât să corespundă cerințelor unei unități de primire urgențe și am aprobat lista cu achiziții. Este vorba despre tărgi, nebulizatoare, monitoare de funcții vitale în valoare de maximum 100.000 de lei”, a explicat Cătălin Rotea, directorul Spitalului Slatina.
Secția de urgențe pediatrice va funcționa cel mai probabil de anul viitor, până atunci urmând să mai fie angajați încă doi medici pentru noua secție. „După ce vom avea recompartimentarea făcută, dotările și cei patru medici, vom cere toate avizele. Eu mi-aș dori să fie funcțional în ianuarie-februarie, dacă totul merge repede, pentru că este vârful maxim de prezentare”, a mai explicat Cătălin Rotea.
Până la punerea în funcțiune a noii secții de urgențe pediatrice, în perioadele aglomerate vor funcționa în paralel două linii de gardă la Pediatrie, care vor asigura în continuare atât urgențele cât și îngrijirea pacienților internați.