Planul Naţional Strategic (PNS), proiect fără de care România nu ar putea primi fonduri de la Comisia Europeană pentru plata subvenţiilor, ar putea fi aprobat, până la sfârşitul anului, spune Florin Ciobanu, consilier personal al ministrului Agriculturii Petre Daea.
Florin Ciobanu a declarat, luni, în cadrul emisiunii „Reporter 24” că s-a trecut de faza de clarificări şi că nu ar mai fi probleme în aprobarea PNS.
„Fostul ministru, Adrian Chesnoiu, a început consultările pentru Planul Naţional Strategic. Am participat şi noi, trei luni, s-au terminat noaptea târziu, în unele zile. Sunt multe discuţii, fiecare organizaţie are anumite interese, fiecare vrea mai mulţi bani pentru sectoarele sale, fiecare vrea mai multe subvenţii. Acest PNS este împărţit în două: subvenţii şi bani pentru investiţii. Acest program a primit nişte întrebări de la Comisia Europeană, s-a răspuns, se pare că, potrivit ultimelor informaţii de la Bruxelles, până la sfârşitul lunii decembrie, şi România va avea aprobat Programul Naţional Strategic, în care avem la dispoziţie aproape 16 miliarde de euro”, a declarat Ciobanu.
Consilierul ministrului a mai declarat că şi ghidurile vor fi gata în timp util astfel încât, chiar de anul viitor, fermierii să poată depune proiecte pentru obţinerea de fonduri.
„Aşa cum îl ştim pe domnul ministrul, garantat, anul viitor – că în vară, că în toamnă, sigur se vor deschide liniile de finanţare pentru acest Plan Naţional Strategic şi fermierii, antreprenorii din zona rurală, primăriile şi GAL-urile vor putea accesa proiecte”, a mai declarat Florin Ciobanu.