Construcția pavilionului nou pentru secțiile Gerontopsihiatrie și Adicții, ce vor fi înființate în cadrul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci este o certitudine. Potrivit managerului unității medicale, se lucrează la stabilirea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, aceștia urmând să fie supuși aprobării Consiliului Județean cel mai probabil luna viitoare.

Consiliul Județean, cu ajutorul Ministerului Sănătății, vor finanța construcția unui pavilion nou la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci. Vor fi 50 de paturi pentru specializările Gerontopsihiatrie și Adicții, pentru care adresabilitatea a crescut foarte mult în ultimii ani. Potrivit estimărilor realizate de specialiști, investiția are o valoare totală de aproximativ 53 de miliarde de lei vechi.
Pentru reprezentanții unității medicale, este o investiție așteptată de mai mulți ani, pentru care nu s-au găsit până acum surse de finanțare. În prezent, numărul vârstnicilor cu demență senilă sau Alzheimer care au nevoie de îngrijiri medicale de specialitate este în creștere. De asemenea, la spitalul de psihiatrie de la Schitu ajung mulți pacienți cu adicții, care ar avea nevoie de terapie. „Noi am încercat să găsim servicii de nișă la nivelul unității noastre, pentru că adresabilitatea către spital a crescut pe cele două afecțiuni: pacienți cu afecțiuni psihiatrice peste 60 de ani și, din păcate, consumatorii de substanțe etnobotanice care sunt din ce în ce mai mulți în județ, ca și în țară”, a explicat Sorin Brătoi, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci.
Fondurile pentru construcția noului pavilion ar urma să fie alocate în mare parte de Consiliul Județean, etapizat, în următorii trei-patru ani.

Articolul precedentBani de la Guvern pentru modernizarea drumurilor
Articolul următorSejururi la preț redus pe Valea Oltului și pe Litoral pentru pensionari