Raluca Brabete este tânăra din Slatina care a reușit să obțină nota 10 la examenul de titularizare, iar acum este învățătoare la clasa pregătitoare a Școlii Gimnaziale „Dumitru Popovici”, din Șerbănești. Chiar dacă străbate zilnic drumul până acolo și înapoi acasă, ea vorbește, în interviul acordat reporterului Realitatea de Olt, despre cât de frumoși și buni sunt copiii de la clasa ei.
Într-o țară în care mai sunt încă la catedră dascăli care nu au reușit nici măcar nota 5 la Titularizare, Raluca demonstrează că 10 nu este imposibil de luat. Din prima! Dacă iei totul în serios și ești conștient de marea responsabilitate pe care ți-o asumi încă de când te înscrii la facultate, aceea de a deveni formator caractere. Tânăra a povestit, într-un interviu acordat site-ului Realitatea de Olt, cum a fost drumul de la idee și până la momentul în care a stat față în față cu cei mai mici dintre elevii școlii de la Șerbănești, localitatea în care i-a fost oferit postul de învățătoare.
Cum ai luat hotărârea de a intra in sistemul de învățământ?
Prima dată, eram în clasa a 8-a, mă pregăteam să susțin examenul de capacitate, când mi-a trecut prin minte ideea de a urma liceul Pedagogic. În cele din urmă, am ales să merg la un liceu cu un profil bilingv engleză. După liceu, am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Comunicare și relații publice. După un an, am simțit că ceva nu e în regulă și am vrut să renunț. Visam să devin învățătoare, însă până la urmă am ales să merg până la capăt cu prima facultate.
În ultimul an m-am angajat și, până acum trei ani am avut diferite job-uri: de la responsabil relații cu clienții până la reporter, ultimul fiind cel în care mă regăseam cel mai mult. Cu toate acestea, ceva lipsea, exact ca o piesă dintr-un puzzle. Și așa, la 26 de ani am decis că e cazul de o reconfigurare a traseului și m-am înscris la Facultatea de Științe ale Educației.
Cât de greu a fost să obții nota 10 la examenul de titularizare?
Încă din prima zi în care am fost admisă la această facultate, am știut exact unde trebuie să ajung. Practic, timp de aproape trei ani, mi-am construit o strategie și nu am lăsat nicio zi în care să nu citesc un text legat de educație. Faptul că am obținut nota 10 nu e ceva spectaculos. A fost totuși șocant pentru multe persoane, care nu puteau înțelege cum am reușit din prima încercare. Au existat multe voci care mi-au spus: ,,E imposibil să reușești din prima! Noi dăm exemenul ăsta de ani de zile, și tot nu am reușit să ne titularizăm!,,
…și totuși tu ai reușit, din prima!
Da, m-am încăpățânat și nu am lăsat toate astea să mă afecteze! Când îmi doresc un lucru, lupt până la capăt! E adevărat, am sacrificat multe momente. Au fost zile în care îmi vedeam copilul dimineața și seara când adormea.
Acum le predai copiilor de la clasa pregătitoare din comuna Șerbănești. Cum se văd lucrurile de aici?
Copiii din mediul rural nu sunt cu nimic mai prejos față de cei din oraș. Și ei au dreptul la un proces educațional de calitate și la profesori bine pregătiți. Vezi tu, aici aș aduce în discuție un aspect incomod, dar normal din punctul meu de vedere: un profesor care obține nota 5 la titularizare nu are ce să caute la clasă. E inadmisibil!
Revenind la întrebarea ta, pot spune că am găsit la Școala gimnazială ,,Dumitru Popovici” o echipă formidabilă, cu un management cu adevărat eficient. Cât privește copiii, ei sunt cu adevărat speciali. Pentru că detest stereotipiile, am ales să ne numim Clasa genialilor. Zi de zi, încerc să clădesc cât mai mult în personalitatea lor, să fie autonomi, dar și cetățeni activi ai societății.
Cum vezi tu sistemul de educație românesc?
În primul rând, aș începe prin faptul că nu îi pot înțelege pe acei profesori care se plâng: ba că salariile sunt mizerabile, ba că elevii nu mai au respect și sunt dificili. Se știe de multă vreme că salariile nu sunt fabuloase, iar educația e un fel de Cenușăreasă pe lista priorităților. Cu toate astea, meseria asta o faci pentru că tu ți-ai ales-o, așadar trebuie să îți asumi. Altfel, nu ai de ce să rămâi.
Sistemul de educație de la noi nu e nici pe de parte unul perfect. Sunt numeroase rotițe care scârțâie. Faptul că peste 40% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional ar trebui să ne pună pe gânduri și să se pună în aplicare o strategie pe termen lung. Rezonez foarte mult cu sistemul de învățământ finlandez, de la care avem o grămadă de lucruri de învățat. Însă, rolul meu este să îmi fac cât mai bine meseria pe care eu însămi mi-am ales-o. Cred cu tărie că schimbarea începe cu noi, cei care am ales să rămânem. Poate că mulți nu realizează, dar ca profesor ai o responsabilitate enormă: ești direct răspunzător de modul în care îți formezi elevii. Pe lângă procesul de predare propriu-zis, profesorul trebuie să cunoască nevoile elevilor săi, să îi înțeleagă, să empatizeze cu aceștia și să îi ajute în gestionarea emoțiilor de zi cu zi.
Mai mult, pe copii nu ai cum să îi păcălești. Ei te simt imediat, dacă ești de partea lor sau doar te prefaci. Mă doare când văd imagini cu profesori care își ies din minți în timpul orelor, și totuși nu pățesc nimic.
Pe de altă parte, nu putem da vina exclusiv pe manuale. Aici intervine imaginația ta ca profesor. Eu am o programă care conține niște competențe pe termen mai lung sau mai scurt. Ele mă ghidează, însă am libertate absolută. Fie aleg un text plictisitor pentru copii din manual, fie vin cu o carte care să îi atragă. Și sunt destule, slavă Domnului.
Adevărata provocare începe în momentul în care te vezi în fața a 20-30 de suflete, care te privesc și se așteaptă să fie apreciați și acceptați, fiecare cu stilul și personalitatea sa. Și, în fine, nu trebuie să uităm că elevul de astăzi este diferit. Astfel, la clasă nicio oră nu seamănă cu cealaltă. Am încercat să creez un spațiu cald și confortabil, în care ei să se simtă apreciați și să se manifeste liber. Țin cont de stilul fiecăruia de învățare și încerc pe cât posibil să le valorific potențialul. De exemplu, elevii kinestezici își rezolvă sarcinile pe covorul din mijlocul clasei. În opinia mea, dictonul ,,Spatele rezemat de bancă și mâinile la spate!” nu are ce să mai caute în școala de azi.
