Organizația din Olt a Pro România este coordonată de deputatul Mihai Niță. Decizia partidului este una surprinzătoare, mai ales că Niță a venit recent din ALDE și s-a înscris în partidul lui Ponta.
Deputatul oltean a confirmat că a primit oficial decizia de numire. „Da, am primit decizia. Sunt coordonatorul echipei Pro România din județul Olt”, a spus Niță.
Până acum, coordonarea partidului era asigurată de Silvian Dan, Marin Gubandru și Mihai Niță, ultimul fiind intrat de puțin timp în partid, după ce a fost înlăturat de la conducerea ALDE Olt.
Tot în Pro România este acum și marius Bălașa, fost membru ALDE, anunțat de Niță drept candidat al liberalilor și democraților la Primăria Slatina.