Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt le reamintește angajatorilor că trebuie să anunțe locurile de muncă vacante, dar și dacă au angajat persoane din rândul șomerilor. Aceste obligații sunt prevăzute prin lege, iar cei care nu le respectă riscă amenzi foarte mari.

Cinci zile au la dispoziție antreprenorii să anunțe că li s-a eliberat un loc de muncă. De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora.

Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi.

Cei care nu anunță locurile de muncă vacante riscă amenzi cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei, iar cei care uită să anunțe că au încadrat în muncă persoane pe posturile declarate vacante sunt pasibili de amendă de până la 10.000 de lei.

Articolul precedentRestricții de circulație pe strada Carol I, în noaptea alegerilor
Articolul următorDupă Dragnea, Orban dă şi el startul lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Piteşti