Timp de patru ani, se vor face asfaltări pe bandă rulantă în Slatina. Asta după ce municipalitatea a semnat astăzi contracte de lucrări cu trei constructori care vor deschide șantiere în oraș. Ordinul de începere se va da rapid, fără organizarea de licitații separate, fiind evitate astfel termenele prelungite și eventualele blocaje generate de contestații.
După o perioadă destul de lungă în care s-au făcut studii de fezabilitate pentru toate străzile degradate, s-a organizat licitația și s-au desemnat constructorii, Primăria Slatina da o veste bună tuturor șoferilor. Se va asfalta masiv în toate zonele orașului, primele lucrări urmând să înceapă chiar din această vară, din luna iulie. „Astăzi am semnat contractul cadru ce include asfaltările care vor avea loc în Municipiul Slatina în următorii 4 ani. Începând cu luna iulie, Slatina va deveni un șantier și anunțăm populația că vom da startul asfaltărilor cu străzile Elena Fântâneanu – Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum și cele aflate în Cartierul Toamnei”, a anunțat primarul Slatinei, Emil Moț.
În următorii 4 ani, asfaltările nu se vor mai face după lungi perioade de studii și licitații, ci într-un timp foarte scurt. Constructorii sunt la dispoziția municipalității și vor deschide șantierele imediat ce primăria va da ordinul de începere a lucrărilor.
Contractul cadru va fi un ajutor real și pentru situațiile neprevăzute. O stradă pe care asfaltul a cedat sau un tronson ieșit din iarnă degradat vor fi reparate într-un timp scurt, fără birocrație.
În contractul cadru semnat de municipalitate sunt incluse pentru asfaltare 108 străzi din oraș. Toate vor fi reperate în cel mult 4 ani, de cei trei constructori desemnați prin licitație, aceștia putând să lucreze în paralel, în diferite cartiere ale orașului.