Comuna Șerbănești este amenințată de pesta porcină africană, după ce virusul a fost confirmat în gospodăria unui localnic. Veterinarii au mers astăzi în comună să ucidă animalele bolnave și să le îngroape. Proprietarul spune că evaluare nu a fost făcută corect, deși a anunțat veterinarul despre îmbolnăviri încă de sâmbăta trecută.
E alertă de pestă porcină africană în comuna Șerbănești. 12 porci ai unui cioban din localitate au contactat virusul, iar astăzi veterinarii au venit să îi elimine și să izoleze focarul.
Proprietarul porcilor uciși spune că a sesizat încă de la sfârșitul săptămânii trecute veterinarul despre porcii bolnavi. Autoritățile au monitorizat ferma câteva zile, timp în care mai mulți porci au murit. Medicii veterinari i-au spus că nu va mai primi nicio despăgubire pentru ei. „Eu am anunțat de vineri. Sâmbătă au venit și au băgat doi în alt adăpost. Pe acela tăiat din frigider și pe ala mort i-au îngropat. Apoi au început să moară în fiecare zi. Azi-noapte au murit patru. Când au venit azi să îi evalueze au zis că îmi dau despăgubiri numai pentru ăia vii, că așa e legea. Eu cu ce sunt de vină că ei au așteptat până azi să îmi moară porcii? O sa îi reclam, că nu e corect cum au procedat”, a spus Valerică Moruș, proprietarul porcilor bolnavi.
Fermierul a explicat că virusul a fost adus în comună de un alt localnic. Acesta a cumpărat dintr-o localitate învecinată doi purcei bolnavi, care au murit. Animalele moarte ar fi fost aruncate la groapa de gunoi, iar de aici boala s-a răspândit rapid.
În sat, oamenii se tem că vor rămâne fără porci, dacă boala va fi confirmată și în alte gospodării.
Medicii veterinari au prelevat probe și de la porcii din alte două gospodării aflate în apropierea focarului, pentru a vedea dacă poartă virusul pestei porcine africane. Ei nu au precizat nimic însă despre alți porci morți, aruncați în gropile de gunoi din comună, așa cum susțin localnicii.