Crește numărul entităților non-profit care pot primi sponsorizări din partea microîntreprinderilor. De anul acesta,  cei 20% din impozitul pe venit pot fi redirecționați către orice ONG înscris într-un registru al ANAF. Activitățile sociale, cele de cult și sportul sunt principalele domenii către care societățile acordă sponsorizări.

Microîntreprinderile pot face sponsorizări în limita a 20% din impozitul pe venit, către unitățile fără scop lucrativ. Începând de anul acesta, numărul ONG-urilor care vor putea beneficia de aceste sume va fi mult mai mare, ca urmare a unor modificări legislative. „Anul acesta, din primăvară, statul a intervenit și a dat voie să se facă sponsorizări și către celelalte entități care nu sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale. Condiția este ca acestea să fie înscrise în registrul entităților non-profit organizat la nivelul ANAF, astfel încât să fie o transparență în aceste sponsorizări”, a explicat Cornel Vlădescu, directorul AJFP Olt.

În registrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Olt erau, până anul trecut, 10-11 entități care puteau beneficia de sponsorizări. Anul acesta, numărul lor a depășit deja 200, ceea ce indică faptul că și sumele primite drept sponsorizări vor fi mult mai mari. Mai ales că procedura de direcționare a celor 20% din impozitul pe venit este una simplă.

În evidentele fiscului oltean sunt înregistrate peste 12.000 de microîntreprinderi care, teoretic, ar putea dona o parte din impozit. De regulă, cele mai multe fonduri se îndreaptă către fundațiile cu activități sociale, către biserici, dar și către asociații sportive.

Articolul precedentDouă angajate ale unui liceu, cercetate penal după ce au furat din mâncarea elevilor
Articolul următorȘantierele, fabricile și croitoriile au nevoie urgentă de forță de muncă