Pensionarii cu venituri mai mici de 1.200 de lei, dar și persoanele cu handicap grav sau accentuat din Slatina pot depune cereri pentru solicitarea tichetelor sociale de Crăciun. Ei sunt așteptați începând de luni, de le 17 octombrie, la cele 10 puncte de distribuire a cererilor deschise de Direcția de Protecție și Asistență Socială în mai multe zone ale orașului.

Autoritățile din Slatina dau startul campaniei de depunere a tichetelor sociale pentru Crăciun. Astfel, pensionarii cu venituri mici și persoanele cu handicap grav sau accentuat sunt așteptate să ridice formularele care trebuie completate și depuse apoi împreună cu documentele stabilite de Direcția de Protecție și Asistență Socială (DPAS). Punctele de unde pot fi ridicate cererile tip sunt:

 

Primăria Municipiului Slatina – sediul central și Direcția Economică;

Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială – sediul central, Clubul Pensionarilor și Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială;

Direcţia Administrare Patrimoniu;

Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt);

Compania de Apă Olt – Casieria sediului central, casieria Dispeceratului și casieria de pe A.I. Cuza.

Tichetele sociale au o valoare de 100 lei/beneficiar și vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Articolul precedentFiscul, câștigător la recuperarea taxei auto. Mai puțin de jumătate dintre olteni au cerut banii înapoi
Articolul următorIncendiu la Izvoarele. Cereale şi nutreţ distruse de flăcări – FOTO&VIDEO