Rețeaua de iluminat public a Slatinei se extinde, în zona industrială. Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public derulează un proiect prin care vor fi montate corpuri de iluminat pe strada Drăgănești, pe porțiunea care trece printre fabricile de anvelope și țevi, dar și spre Milcov, la fabrica nouă de cabluri.

E nevoie de iluminat stradal în zona industrială a Slatinei, care s-a extins în ultima perioadă. Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina a luat în calcul acest lucru și a demarat procedura de extindere a rețelei de iluminat. A fost realizat studiul de fezabilitate și urmează aprobarea acestuia în consiliul local. Conform informațiilor cuprinse în studiu, investiția se ridică 440.000 lei pentru strada Milcov și la 800.000 lei pentru strada Drăgănești.

Pe strada Milcov  vor fi amplasați 37 de stâlpi metalici, iar pe strada Drăgănești 32 de stâlpi. Rețeaua de cabluri electrice va fi una subterană, iar lămpile sunt de tip LED, performante energetic, se arată în referatul de specialitate publicat pe site-ul Primăriei Slatina. „…se vor monta aparate de iluminat noi cu LED cu un grad de protecție ridicat la apa si praf IP66, care va asigura o întreținere facilă și cu costuri mici. Aparatele de iluminat au o rezistenta la impact IK10 si un factor de putere >0.95. Aparatele de iluminat cu LED ce se vor monta au o viață mai mare ceea ce face ca cheltuielile de înlocuire a aparatelor sa fie substanțial reduse”, se mai precizează în documentul respectiv.

După aprobarea studiului de fezabilitate în consiliul local, autoritățile vor pregăti documentația pentru derularea licitației de lucrări la cele două rețele electrice.

Articolul precedentPagubă de la cazanul de ţuică. Focul le-a distrus tone de furaje – FOTO&VIDEO
Articolul următorPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști