Campania de toaletare a copacilor e aproape de final, la Slatina. Astăzi, utilajele și muncitorii au fost pe strada Cuza Vodă, pentru ca până la finalul acestei luni să fie curățați arborii de pe toate străzile principale. Este o acțiune absolut necesară, care are drept scop regenerarea coroanei și înlăturarea crengilor îmbătrânite.

Sub supravegherea unui inginer horticol, angajații firmei de spații verzi, Dezvoltare Urbană Slatina, au derulat în ultima perioadă o campanie amplă de toaletare a copacilor din oraș. Au fost vizați în primul rând arborii de pe străzile principale, dar și cei care puneau în pericol mașinile și trecătorii. Crengile lor uscate se puteau prăbuși sub greutatea zăpezii sau din cauza rafalelor de vânt. „Astăzi am fost pe strada Cuza Vodă. Până acum am toaletat toate străzile principale din Municipiul Slatina. Era destul de necesară această campanie din cauză că pomii crescuseră și nu au fost îngrijiți în ultimii ani. Au fost destule probleme și iarna cu crengile”, a spus Alexandru Berechet, purtător de cuvânt Dezvoltare Urbană Slatina.

Este o toaletare de întreținere, benefică arborilor, care vor crește mai sănătoși, iar coroana le va fi formată astfel încât să umbrească mai mult trotuarele și parcurile, spune inginerul horticol care coordonează această acțiune. „Într-adevăr, este o toaletare mia severă, dar aceasta urmărește reactivarea creșterii arborelui și întreținerea coronamentului. Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt și avantaje și dezavantaje, dar din punct de vedere al specialistului, eu urmăresc pe aliniamentele stradale din municipiul Slatina o creștere cât mai bogată a coronamentului, pentru un oraș cât mia frumos, cu un aspect de un verde intens și o îngrijire corespunzătoare”, a explicat Florin Chiriță, inginer horticol Dezvoltare Urbană Slatina.

În afară de aceste acțiuni de regenerare a copacilor, specialiștii de la firma de spații verzi mai practică și alte tipuri de toaletări, pe tot parcursul anului. Arborii stradali nu pot fi lăsați să crească la voia întâmplării, explică ei.

Angajații de la spații verzi intervin, de asemenea, la solicitarea cetățenilor deranjați de crengile care le lovesc geamurile apartamentelor. În acest caz, tăierea crengilor se face în baza unei cereri depuse la Direcția Administrarea patrimoniului, tot sub supravegherea unui inginer horticol.

Articolul precedentLa sat, ca într-un oraș modern. Două comune din Olt vor avea trotuare și șanțuri betonate
Articolul următorDECIZIE BOMBĂ a instanţei: Ambulanţierii din Olt care furau combustibil din autosanitare se pot întoarce la serviciu