12 proiecte pentru infrastructura secundară de irigații, depuse în Olt

irigatii imageResize (1)
Organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații din județul Olt au depus 12 proiecte prin care vor să acceseze fonduri europene în vederea refacerii infrastructurii secundare de irigații. Dacă vor primi aprobare, fiecare proiect înseamnă investiții de până la un milion de euro în fiecare stație de punere sub presiune. 30 % din sumă reprezintă echipamente de irigații, care vor duce apa la plante.
Mult așteptată de cei care își irigă terenurile și care s-au asociat în organizații de profil, Submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructura de irigații a fost foarte accesată, în județul Olt. „În cadrul acestei submăsuri au fost depuse 12 proiecte. Cele mai avansate dintre ele, pentru care s-au realizat deja proiectele tehnice, sunt în faza de achiziție a lucrărilor, etapă care se va încheia, probabil în această toamnă. Lucrările efective ar putea începe chiar la sfârșitul anului, pentru intervențiile care sunt prevăzute în interiorul stațiilor. Proiectul depus de organizația din Deveselu, dar și unul din cele cinci proiecte ale organizației din Urzica sunt cele mai avansate ”, a declarat Cristi Vruse, directorul agenției teritoriale Caracal a ANIF.Momentan, liniile de finanțare sunt închise, dar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurală intenționează să deschisă o nouă sesiune de depunere de proiecte, în luna octombrie. Din județul Olt ar mai fi aproximativ 15 proiecte ce ar putea fi depuse pentru modernizarea stațiilor de punere sub presiune și achiziționarea de echipamente pentru irigații. Investițiile nu presupun cofinanțare din partea solicitanților.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
- 08:02 - Atac armat lângă Casa Albă: suspectul a fost ucis, după ce a tras asupra agenților Secret Service
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














