A bătut cu sălbăticie doi bătrâni ca să le ia pensia. Procurorii l-au reţinut abia după cinci luni

dubai
Tânărul în vârstă de 33 de ani, din comuna Valea Mare, care în urmă cu cinci luni şi-a bătut cu bestialitate mătuşa şi unchiul, acesta din urmă decedând la câteva zile, a fost reţinut, marţi după-amiază, de procurorii olteni, urmând să fie prezentat Tribunalului Olt cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.
La cinci luni după comiterea faptei, bărbatul de 33 de a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor calificat, tentativă de omor calificat şi tâlhărie.„Precizăm că persoana reţinută a fost inclusă, încă de la început, în cercul de suspecţi şi este nepotul, pe linie maternă, al uneia dintre persoanele vătămate”, spun procurorii într-un comunicat de presă.Oamenii legii au stabilit că în seara de 2 noiembrie 2018, bărbatul a pătruns în locuinţa victimelor, din comuna Brebeni, şi i-a lovit cu bestialitate cerându-le bani.„Inculaptul G.I.G., din comuna Valea Mare, judeţul Olt, a pătruns fără drept, în locuinţa persoanelor vătămate D.I şi V.P.I., din comuna Brebeni, sat Brebeni, judeţul Olt, unde a exercitat acţiuni de agresiune fizică asupra acestora, lovindu-le în zona capului şi a corpului, ocazie cu care i-a sustras primei persoane vătămate un portmoneu, pe care îl avea într-un buzunar al hainei şi în care se aflau aproximativ 600 de lei”, se mai arată în comunicatul de presă.Femeia este cea care a reuşit să se târască până la poartă şi să ceară ajutorul vecinilor. Din păcate, la aproximativ o săptămână, bătrânul a murit la Spitalul Craiova.„Actele de agresiunei exercitate de către autor s-au soldat cu decesul uneia dintre persoanele vătămate, precum şi cu cauzarea de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, în cazul celei de-a doua victime”, mai spun procurorii.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










