Actualitate· 2 min citire

Accident rutier grav la Lețcani - Un camion s-a răsturnat după ce șoferul ar fi adormit la volan

8 sept. 2023, 09:55
Accident rutier grav la Lețcani - Un camion s-a răsturnat după ce șoferul ar fi adormit la volan

Accident rutier grav la Lețcani - Un camion s-a răsturnat după ce șoferul ar fi adormit la volan

Realitatea de OltArticol scris de Realitatea de Olt

Un accident grav a avut loc vineri dimineața în localitatea Lețcani din Iași

Accident grav în localitatea Lețcani după ce un șofer s-a răsturnat cu TIR-ul. Bărbatul ar fi adormit la volan și a pierdut controlul direcției de mers.

Un accident grav a avut loc vineri dimineața în localitatea Lețcani din Iași. Șoferul unui camion a adormit la volan și a intrat din plin în mai multe mașini aflate în trafic, a spulberat un sens giratoriu.

Cele două mașini în care a intrat camionul au suferit câteva zgârieturi dar nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Și șoferul camionului se afla într-o stare bună, o ambulanță a fost prezentă la fața locului.

Iată și comunicatul integral al autorităților:

"La data de 08 septembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc la ieșirea din municipiul Iași spre localitatea Lețcani.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un tir și două autoturisme a avut loc o coliziune, în urma impactului tirul ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat, acroșând o schelă pe care s-ar fi aflat un alt auto.

O persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.

Cercetările continuă."

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News