Acoolemii record depistate în week-end pe șoselele din Olt

etilotest-1
Polițiștii olteni au desfășurat în ultimele trei zile acțiuni ample de control, pentru depistarea șoferilor care conduc băuți sau după ce au consumat substanțe interzise. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de aproximativ 23.000 de lei.
Polițiștii au constatat 4 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, din care 3 pentru
conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,
iar un dosar penal a fost întocmit
pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 05 iulie a.c., ora 19:30, pe strada Teilor, din com. Gostavățu, a fost depistat un bărbat, de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.La data de 06 iulie a.c., ora 00:30 pe strada Columna, din com. Traian, a fost depistat un bărbat, de 30 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.La aceeași dată, ora 00:50, acționând pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești-Olt, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, de 41 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














