APROAPE 1.200 DE ROBOȚI - LA ROBOFEST, CEA MAI MARE COMPETIȚIE DE GEN DIN EUROPA

APROAPE 1.200 DE ROBOȚI - LA ROBOFEST, CEA MAI MARE COMPETIȚIE DE GEN DIN EUROPA
În centrul festivalului se află Robochallenge, competiția devenită reper internațional
Campusul Politehnicii București va deveni, în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie, arena celei mai mari bătălii a roboților din Europa în cadrul celei de-a IV-a ediții a ROBOFEST, care va reuni peste 1.200 de participanți din 30 de țări, sute de echipe de tineri ingineri.
În centrul festivalului se află Robochallenge, competiția devenită reper internațional pentru pasionații de robotică. Astfel, la a XIV-a ediție participă aproape 1.200 de roboți din întreaga lume. Concursul include 20 de probe spectaculoase, de la lupte de sumo între roboți autonomi până la curse de viteză, labirinturi inteligente și demonstrații cu roboți umanoizi.
Printre probe se numără:
* Sumo Robotics - roboți care se confruntă în dueluri tactice și de forță;
* Line Follower & Line Follower Enhanced - roboți autonomi care trebuie să urmeze trasee cu viteze impresionante;
* Maze - probă de labirint și triatlonul roboților umanoizi, fotbal;
* Humanoid Robot - roboți umanoizi capabili să meargă, să danseze și să interacționeze cu publicul;
* Freestyle Showcase - secțiune deschisă pentru proiecte creative, de la roboți educaționali până la invenții cu aplicații industriale.
Potrivit unui comunicat remis presei, pe lângă competițiile tehnice, ROBOFEST 2025 include și o zonă expozițională, unde companiile de tehnologie își prezintă inovațiile, demonstrații live cu brațe robotice și roboți autonomi, activități educaționale pentru publicul larg.
ROBOFEST 2025 este organizat de Politehnica București, în parteneriat cu echipa Robochallenge și cu sprijinul partenerilor din mediul privat. Accesul publicului este gratuit.
Robochallenge este o competiție inclusă în calendarul național al Ministerului Educației din România.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:27 - Caz șocant în Constanța: o fetiță a murit în ambulanță după ce i s-a făcut rău acasă
- 17:48 - Escaladare majoră: Trump dă ordin Marinei SUA să lovească navele suspecte din Strâmtoarea Ormuz
- 17:16 - Zelenski respinge „aderarea simbolică” a Ucrainei la UE: „Merită statut deplin, nu de fațadă”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News













