Campanie de combatere a ambroziei, într-un oraş din Olt

Campanie de combatere a ambroziei, într-un oraş din Olt
Acţiune susţinută a primăriei
Primăria municipiului Caracal demarează o amplă campanie de combatere a ambroziei, care îmbolnăvește anual mii de oameni.
Municipalitatea caracaleană transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că proprietarii terenurilor au obligaţia să îndepărteze ambrozia.
„Pentru ca acțiunea noastră să dea rezultate, este nevoie, însă, și de implicarea administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole, dar și a proprietarilor sau deținătorilor de terenuri din Caracal. Aceștia au obligația ca până la sfârșitul lunii iunie să respecte legea și să îndepărteze ambrozia de pe proprietățile lor, evitând astfel eventualele amenzi”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca, pe terenurile afectate de lucrări, să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării și răspândirii buruienii ambrozia.
„Potrivit Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cuantumul amenzilor pentru cei care nu-și curăță terenurile este de până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 20.000 de lei, în cazul firmelor. Astfel, proprietarii terenurilor extravilane au obligația, ca în termenul stabilit de legiuitor, să acționeze la îndepărtarea acestei plante. În caz contrar se vor aplica sancțiuni contravenționale individuale, de către Garda de Mediu, pentru nerespectarea obligațiilor legale”, mai arată reprezentanţii municipalităţii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














