Ce sesizări au depus partidele politice la BEJ Olt, pe durata campaniei electorale

afisaj ev
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare se desfășoară fără incidente în județul Olt. Biroul Electoral Județean a înregistrat numai câteva sesizări legate de afișajul electoral, sesizări care au fost soluționate. Buletinele de vot aferente județului au fost ridicate și vor ajunge sâmbătă în secțiile de votare.
Deși suntem în plină campanie electorală, afișele și acțiunile de promovare sunt neașteptat de puține. Legislația s-a schimbat și permite postarea unui singur afiș pentru fiecare formațiune politică, în locurile special amenajate. Nerespectarea acestei restricții a cauzat singurele sesizări de până acum înregistrate la Biroul Electoral Județean. „Au fost câteva sesizări pe care le-am și rezolvat, sesizări legate de modalitatea de afișaj la panouri, în sensul că unele formațiuni au lipit mai multe afișe decât 1, numărul permis de lege”, a spus Dan Stoichicescu, purtătorul de cuvânt al BEJ.În Olt vor fi deschise 380 de secții de votare și sunt așteptați la urne peste 376.000 de alegători. Buletinele și ștampilele vor ajunge în secții cu o zi înaintea votului. „Sâmbătă am primit buletinele de vot, ștampilele și autocolantele. Ele vor ajunge în secțiile de votare sâmbăta aceasta, și vor fi păstrate sub pază”, a mai spus Dan Stoichicescu, purtător de cuvânt al BEJ.Duminică aceasta, pe 26 mai, persoanele cu drept de vot sunt așteptate să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European. Urnele se deschid la ora 7.00 și se închid la ora 21.00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














