Centenarul Marii Uniri, marcat la Slatina. Sute de slătineni, prezenţi în centrul oraşului - FOTO

img_6981
Sute de slătineni de toate vârstele au fost prezenţi, sâmbătă dimineaţa, în noua piaţetă din zona statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru a participa la ceremonia prin care au fost marcaţi cei 100 de ani de la Marea Unire.
Steagurile, cocardele şi eşarfele tricolore au creat o imagine unică şi o atmosferă de patriotism.După slujba susţinută de un sobor de preoţi, a urmat o alocţiune a prefectului Silviu Neacşu, care a transmis un mesaj al premierului. Ulterior, cei prezenţi au depus coroane cu flori, la statuia domnitorului A.I. Cuza. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ, dar şi deputaţii Marius Iancu şi Dan Ciocan şi senatorul Renică Diaconescu. Totodată, la Slatina a fost prezentă şi o delegaţie a Bazei NATO de la Deveselu.De la copii de toate vârstele şi până la seniori ai cetăţii, slătinenii au venit în număr mare să marcheze Centenarul Marii Uniri şi să urmărească cel mai aşteptat moment al manifestării, parada militară.Ulterior, manifestările s-au mutat pe Esplanada municipiului Slatina, unde autorităţile au oferit tradiţionala fasole cu cârnaţi şi vin fiert.Pe scenă au susţinut momente artistice Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, Dinu Iancu-Sălăjanu, Claudia Ghiţulescu, formaţia Ro-Mania şi Viorica MacoveiTotodată, pe parcursul întregii zile, pe un ecran LED amplasat pe Esplanadă a fost proiectat filmul documentar „Slatina în Centenar”.Tot pe 1 DeceMbrie, dar seara de la ora ora 18.00, primarul Emil Moţ va aprinde iluminatului festiv în oraș pentru Sărbătorile de Iarnă. Cu această ocazie, Fuego va susţine un recital.








Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














