Criminalul fugar Emil Ganj, condamnat la închisoare pe viață! Adrian Cuculis: Familia victimei trăiește cu teama răzbunării

Emil Gânj
Emil Ganj, considerat unul dintre cei mai căutați fugari din România în momentul de față, a fost condamnat marți de Tribunalul Mureș la închisoare pe viață pentru crima odioasă din Mureș care a îngrozit o țară întreagă. Fapta sa este încadrată la omor calificat. Familia victimei se teme în continuare de o posibilă "reîntoarcere a acestuia și de răzbunare", potrivit avocatului Adrian Cuculis.
Tribunalul Mureş l-a condamnat, marţi, pe Emil Gânj, arestat în lipsă, la detenţie pe viaţă, pentru uciderea cu mai multe lovituri de topor a unei femei din Miheşu de Câmpie, pe 8 iulie 2025, faptă urmată de incendierea locuinţei în care se afla victima.
Emil Ganj a primit, astfel, pedeapsa maximă prevăzută de lege, plus peste 1.800 de zile rămase din pedepse anterioare.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, cazul se încadrează în zona omorului calificat, iar instanța a dispus și plata a peste 500.000 de euro despăgubiri morale către familia victimei.
Fugarul nu a fost încă prins: mandatul devine definitiv după etapa apelului
Deși este condamnat, Emil Ganj nu a fost identificat până în acest moment de autoritățile române.
Mandatul de executare a pedepsei va deveni definitiv abia după soluționarea apelului sau după expirarea termenului legal pentru depunerea acestei căi de atac.
Ce spune familia victimei
Avocatul Cuculis afirmă că, deși procesul pare încheiat, familia victimei trăiește „temeri intense” privind o posibilă reîntoarcere a lui Ganj și o eventuală răzbunare asupra membrilor familiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:49 - Tensiuni politice: PSD îl acuză pe Ilie Bolojan de trafic de influență în dosarul fondurilor SAFE
- 15:25 - Polonia, prima destinație externă a lui Peter Magyar după preluarea funcției de premier al Ungariei
- 14:51 - Maia Sandu reacționează după controversa votului de la Eurovision: „Relația cu România este mai importantă”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














