Cultivatorii de usturoi sunt în impas. Nu găsesc sămânță românească și se retrag din programul guvernamental

usturoi
Fermierii care vor să obțină subvenții pe usturoi au dificultăți în achiziționarea de sămânță românească. În Olt, spre exemplu, doi din cei trei cultivatori care au cerut ajutorul de minimis de 1.000 de euro pe hectar s-au retras din program. Nici cooperativele din Urzica și Vădăstrița, care voia să cultive usturoi românesc să îl comercializeze în Kaufland nu au găsit cantitatea de sămânță necesară.
Programul de susținere a culturilor de usturoi inițiat anul acesta de Guvern începe cu dificultăți în aprovizionare cu sămânța necesară. De aceea mulți cultivatori care ar fi vrut să își extindă suprafețele fie nu s-au înscris în program, fie s-au retras când au văzut că nu găsesc usturoi de sămânță. La Direcția Agricolă Județeană Olt s-au depus inițial trei cereri pentru ajutorul de 1.000 de euro pe hectar, de la doi fermieri din Sârbii Mâgura și unul din Corabia. Cei din Sârbii Măgura s-au retras, pentru că nu au găsit sămânță.Suprafețe mari de usturoi ar fi urmat să fie cultivate și la Vădăstrița și Urzica, de fermierii înscriși în două cooperative care ar fi urmat să livreze producția către magazinele Kaufland. Și aici sunt aceleași probleme: nu s-a găsit cantitatea necesară de sămânță românească certificată, iar cultivatorii au renunțat să mai ceară ajutorul de minimis.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











