Obiecte de plumb și un gât de amforă au fost recuperate din albia Dunării, în zona vestigiilor podului de la Sucidava-Celei, construit de împăratul Constantin cel Mare în secolul al IV-lea d.Hr. Descoperirea a fost realizată de arheologul-scafandru Iulian Rusu, președintele Asociației Club Marine Explorer, și obiectele au fost predate Muzeului din Corabia.
Printre obiectele aduse la suprafață se numără elemente din plumb, utilizate la îmbinarea blocurilor de piatră ale construcției romane, dar și un fragment de amforă. Piesele au ajuns la Muzeul din Corabia.
Descoperirea readuce în atenție unul dintre cele mai importante monumente ale Antichității aflate pe teritoriul județului Olt. Obiectele au fost recuperate din zona în care, în secolul al IV-lea d.Hr., romanii au construit un pod peste Dunăre, menit să asigure legătura dintre cele două maluri ale fluviului.
Informațiile au fost făcute publice de Mirela Trandafir, șef serviciu cultural în cadrul Primăriei Corabia, care a prezentat pe pagina sa de Facebook piesele recuperate. Potrivit acesteia, elementele din plumb erau folosite pentru fixarea pietrelor din structura pilonilor podului, fiind componente ale sistemului de construcție utilizat în perioada romană.
La recuperarea obiectelor a contribuit arheologul-scafandru Iulian Rusu, președintele Asociației Club Marine Explorer, căruia Mirela Trandafir i-a adresat public mulțumiri pentru implicare.