Doi răniți într-un accident, în apropiere de Slatina - FOTO

20181027_182705
Două persoane au ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident, la ieșire din Slatina spre comuna Slătioara, sat Salcia, pe drumul județean 677.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuș, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane, câte două în fiecare mașinăLa sosirea echipajelor medicale, cele patru persoane se aflau în afara autoturismelor, conștiente.Pasagerii din autoturisme au ajuns la spital.„Pompierii SMURD Slatina, au preluat o femeie, în vârstă de 44 ani, din comuna Curtișoara, conștientă, cu traumatism cervical și toracic, excoriații la nivelul genunchiului drept. Pacienta a fost asistată medical la fața locului și transportă la UPU Slatina. Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Olt a preluat un bărbat, în vârstă de 25, conștient, cu traumatism cranio-facial, care a fost transportat la UPU Slatina”, a declarat reprezentantul ISU Olt.El a adăugat că celelalte două persoane, conștiente, fără urmă de traumă, au refuzat transportul la spital.




Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














