Emil Moț: „Vreau să îi mulțumesc fiecărui slătinean în parte pentru că a votat”

emil mot
Primarul Slatinei, Emil Moț, a transmis astăzi un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în procesul electoral, dar și alegătorilor, care au dat dovadă de spirit civic. Edilul a apreciat faptul că nu s-au înregistrat incidente în rândul celor prezenți la urne.
A fost un scrutin bine organizat la Slatina, iar toți cei implicați au avut un comportament civilizat. Pentru asta, primarul Emil Moț le-a mulțumit. „Mulțumesc tuturor celor implicați în procesul electoral, de la președinții secțiilor de vot, la membrii acestora, până la voluntari. A fost o zi lungă, pe alocuri obositoare, însă implicarea voastră a făcut diferența: Slatina a fost ferită de orice incident neplăcut. Totodată, vreau să mulțumesc fiecărui slătinean în parte că a fost la vot, și-a exprimat opțiunea electorală așa cum i-a dictat conștiința și că și-a îndemnat și prietenii sau familia din diaspora să voteze. A fost un scrutin electoral bine organizat, poate unul dintre cele mai bine organizate scrutine electorale, iar acest lucru este o bilă albă în ecuația țării noastre. Într-o democrație, fiecare vot contează, iar dumneavoastră ați demonstrat exact acest deziderat”, a scris Emil Moț pe pagina sa de Facebook.În Slatina, au votat peste 31.700 de persoane, înregistrându-se o prezență de 45.74%.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














