Încă trei capturi de lemne transportate ilegal, în Olt. Polițiștii au dat amenzi de 13.000 lei / FOTO

WhatsApp Image 2019-03-08 at 10.02.48
Polițiștii olteni au confiscat material lemnos, în valoare 2.600 de lei și au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare de 13.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au continuat să acţioneze în baza planului Scutul Pădurii, pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de material lemnos.Astfel, ieri, aceştia au depistat în trafic, pe raza orașului Drăgănești-Olt, un autovehicul, care transporta material lemnos specia stejar, fără a corespunde din punct de vedere al volumului cu cantitatea înscrisă în avizul de însoțire prezentat de către conducătorul auto, existând o diferență de 3, 02 metri cubi.


„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că materialul lemnos era transportat de către o societate comercială, din localitate, aceasta fiind sancţionata contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a spus Alexandra Dicu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.In aceeași zi, acționând pe raza comunelor Strejesti și Grădinari, polițiștii din cadrul posturilor de poliție au depistat două persoane, ambii din localitatea Băbeni, judetul Vâlcea, care transportau cu două autoutilitare 1,48 metri cubi, respectiv 2, 08 metri cubi lemn de foc, pentru care nu dețineau documente de proveniență, conform legislației în vigoare.Și în aceste cazuri, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei fiecare.Totodată, întreaga cantitate de material lemnos, in valoare de aproximativ 2.600 de lei, a fost confiscată şi predată Ocoalelor Silvice Drăgănești Olt și Slatina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














