La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat pe timp de vară – Cei mai mulți oameni nu respectă recomandările și riscă să se îmbolnăvească

La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat pe timp de vară – Cei mai mulți oameni nu respectă recomandările și riscă să se îmbolnăvească
Există câteva reguli simple atunci când utilizăm aerul condiționat
La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat – Există câteva reguli simple atunci când utilizăm aerul condiționat, însă cei mai mulți nu le respectă.
La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat. Aparatele de aer condiţionat trebuie verificate şi curâţate anual, iar temperatura trebuie setată cu cel mult 10°C sub cea din exterior pentru pentru a ne proteja sănătatea pe timpul verii, recomandă specialiștii.
“Deşi folosirea unui aparat de aer condiţionat nu poate cauza răceala, aceasta fiind contractată doar ca urmare a prezenţei unui virus, un aparat de aer condiţionat utilizat sau întreţinut în mod necorespunzător poate cauza simptome similare unei răceli sau chiar alergii”, explică un specialist.
Pe lângă întreţinerea periodică, care presupune curăţirea componentelor interne ale aparatului de aer condiţionat şi preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor, trebuie evitată setarea aparatului de aer condiţionat la temperaturi prea joase.
Potrivit standardelor internaţionale, nu este recomandată setarea unui aparat de aer condiţionat sub 25 °C şi nici la o temperatură cu peste 6 °C sub cea de la exterior.
Temperaturile mai mici reduc umiditatea la interior, ceea ce determină uscarea membranelor din nas şi gât, iar acest lucru poate cauza simptome similare unei răceli.
În zilele caniculare, diferenţa poate creşte, dar nu peste 10 °C, pentru a evita efectul de şoc termic cauzat de diferenţele mari de temperatură atunci când este realizată trecerea de la un ambient rece la unul foarte cald şi invers.
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











