La Slatina vor fi montate camere de supraveghere ce pot înregistra numărul de înmatriculare al maşinilor

foto-trafic
64 de noi camere de supraveghere vor fi montate în Slatina, în urma unui proiect al municipalităţii, o parte dintre acestea urmând să fie instalate în zonele de acces în municipiu, având capacitatea de a înregistra fiecare vehicul.
Primarul Slatinei, Emil Moţ, şi-a exprimat speranţa că procedura de licitaţie în acest caz se va finaliza în maximum două luni.„Ne luptăm de trei ani să extindem sistemul de supraveghere video al oraşului. Am avut un studiu de fezabilitate care nu a fost făcut cum trebuie, a fost subdimensionat şi din acest motiv nu am avut ofertanţi. Procedurile au durat destul demult, după care a trebuit să refacem acel studiu de fezabilitate. Valoarea iniţială era de 2,1 milioane lei. Am reuşit să-l refacem şi am ajuns la o valoare de 2,8 milioane lei şi probabil că, săptămâna viitoare, urcăm documentaţia în SEAP. Cu toate procedurile care vor dura o lună jumătate - două luni, probabil că la vară vom începe lucrările de extindere a sistemului de supraveghere. Sunt 64 de noi camere, cu tot cu cabluri, cu stâlpi”, a declarat edilul-şef al Slatinei.Municipalitatea a stabilit deja zonele în care va fi extins sistemul de supraveghere.„Am stabilit şi zonele din oraş unde aceste camere vor fi montate. La intrările-ieşirile din Slatina, vom pune camere foarte performante care pot să preia numărul autoturismelor, ca să putem lucra şi cu organele de poliţie, în cazul unor incidente”, a mai spus Moţ.Iniţial, în municipiul Slatina au fost instalate 150 de camere, numărul lor crescând cu încă 17, care au fost montate în Centrul Istoric prin intermediul proiectului cu finanţare europeană „Sistem de supraveghere video Centru Istoric şi zone principale de interes public şi social”.Sistemul de supraveghere din oraş şi-a dovedit eficacitatea, până acum, imagini fiind solicitate de Poliţie, Poliţia TF, parchete, DIICOT sau de către SRI.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














