Lucian Bode, după promulgarea modificărilor ce vizează ordinea și liniștea publică: De acum e lege!

Lucian Bode, după promulgarea modificărilor ce vizează ordinea și liniștea publică: De acum e lege!
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Codului penal, astfel încât faptele grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice prin amenințări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei se vor pedepsi şi cu închisoare. Fostul ministru liberal de Interne, Lucian Bode, inițiator al modificării, împreună cu fostul premier Nicolae Ciucă, a afirmat că este o lege pentru oameni, care îndeamnă la responsabilitate și la respect față de semeni.

"Este oficial! A devenit lege!Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal, pe care am inițiat-o împreună cu dl. senator Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, a fost astăzi promulgată de către președintele României, dl. Klaus Iohannis.Am încredere că noile prevederi, care de astăzi sunt în vigoare, vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenționează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur și care pun în pericol vieți prin comportamentul lor antisocial.Am adus aceste modificări la Codul Penal cu gândul mai ales la cei vulnerabili, cum sunt copiii, care au nevoie de protecția noastră, a tuturor.Trăim într-o societate în care violența cunoaște forme din ce în ce mai complexe de manifestare, de aceea autoritățile statului trebuie să aibă instrumente ferme pentru a contracara și sancționa infracțiunile, mai ales pe cele în forme agravante și săvârșite împotriva celor vulnerabili.Bunăstarea unui popor este dată și de gradul lui de siguranță, de aceea obiectivul unui stat funcțional este să-și protejeze cetățenii și să asigure dezvoltarea societății.Pe parcursul procesului legislativ, odată intrată în dezbatere parlamentară, această inițiativă a suscitat dezbateri intense, au existat argumente pro și contra, dar rezultatul final este ceea ce contează, vorba marelui Winston Churchill: “Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate”.Este o lege pentru oameni, este o lege care îndeamnă la responsabilitate și la respect față de semeni!" a scris Lucian Bode.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)