Mai mulți bani pentru bisericile din județ. De unde vine ajutorul

Clocociov-6
Consiliul Județean a alocat 1,6 milioane lei pentru sprijinirea bisericilor și mânăstirilor din județ. Suma este mai mare decât anul trecut, alocările fiind făcute în funcție de solicitările venite din partea fiecărui lăcaș de cult.
Cu bugetul aprobat, Consiliul Județean distribuie bani și către lăcașurile de cult din județ. Acestea vor primi cu 200.000 lei mai mult decât anul trecut, regulamentul alocărilor fiind aprobat de consilierii județeni. „Noi am prins aproximativ 1,6 milioane lei pentru culte. Iată că această sumă crește de la an la an. În această ședință am aprobat regulamentul după care se va face distribuirea banilor”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ OltLăcașurile de cult pot solicita finanțarea după ce proiectul aprobat astăzi va fi supus dezbaterii publice, anunță autoritățile. „După ce va sta acest regulament 30 de zile în transparență, ei vor putea să își depună cererile. Așa cum am făcut în fiecare an, toate bisericile, indiferent că au luat și în anii trecuți, vor fi eligibile pentru a-și depune cererile”, a mai precizat președintele CJ Olt.Anul trecut, Consiliul Județean a alocat 1,4 milioane lei pentru sprijinirea bisericilor și mânăstirilor din județ. 300 de lăcașuri de cult au primit între 4.300 și 92.000 lei, cea mai mare sumă fiind oferită Așezământul Bunavestire din Grădinari, în cadrul căruia funcționează și o școală gimnazială pentru fete.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














