În această seară cântă Datina, de la ora 19.00 și trupa Haiducii, la ora 20.00. Mâine urcă pe scenă mai întâi Bambi, iar apoi, de la ora 20.00 Dan Helciug și trupa sa, care, în afară de piesele din repertoriul propiu, vor intepreta și piese ale renumitei formații Queen, spun reprezentanții municipalității.Seara de duminică este dedicată Celiei, care va urca pe scenă de la ora 19.00 și celor de la The R.o.c.k., care vor cânta și melodii din repertoriul renumitei trupe AC/DC.Toate spectacolele se desfășoară în aer liber, pe esplanade, acolo unde s-au instalat încă de miercuri și producători de fructe, legume, brânzeturi și preparate din carne, dar și grătare și rulote cu clătite sau porumb fiert.