Neînţelegerile continuă între sindicate şi Alro. „Nu au făcut decât să fie pe placul conducerii“

alro 3
Negocierile dintre angajaţi şi conducerea Alro Slatina au intrat în impas, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă a cerut tuturor sindicatelor reprezentative din fabrică să se pună de acord cu privire la solicitări.
Preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, a declarat că totul a fost dat peste cap de reprezentanţii sindicatelor care n-au participat la protestul de stradă, de săptămâna trecută. Aceştia, deşi semnaseră contractul colectiv de muncă propus de conducere, au venit cu noi solicitări, dialogul intrând în impas.„În urma discuţiilor purtate ieri, la ITM, nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu sindicatele participante întrucât au venit noi solicitări din partea celor care deja negociaseră contractul colectiv de muncă. Au apărut noi sincope în dialog, iar reprezentanţii ITM au solicitat ca aceste discuţii între sindicatele din Alro să aibă loc în incinta fabricii şi să vină lămuriţi, cu situaţia deja pusă pe hârtie”, a declarat Ioţu.Liderul sindical atrage atenţia că lucrurile pot lua o nouă turnură, iar negocierile să pornească de la zero.„Riscul mare, la acest moment, este ca negocierea să plece de la zero şi nu au făcut decât să fie pe placul conducerii. Sindicatele care au ieşit în stradă îşi menţin cele trei puncte solicitate: 800 de lei majorare, 300 lei în plus la voucherul de vacanţă şi al treisprezecelea salariu”, a conchis Cristel Ioţu.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










