Peste 10 milioane lei, fonduri europene pentru reabilitarea şi dotarea Ambulatorului Spitalului Caracal

spitalu-caracal
Un proiect care vizează reabilitarea, modernizarea şi echiparea, cu fonduri europene, a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Caracal, urmează să fie depus de municipalitate la ADR Sud-Vest Oltenia.
Valoare totală a investiţiei este de 10.277.004,72 lei, TVA inclusă, 70% din buget fiind asigurat din fonduri europene, iar 28% din bani de la bugetul de stat. Finanţarea pe fonduri europene se va face prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, Axa Prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Operaţiunea 8.1 Creşterea accesibilităţii serviciilro de sănătate, comunitre şi a celro de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate.Viceprimarul din Caracal, Octavian Stănescu, a declarat că municipalitate încearcă de doi ani să depună acest proiect.„Este un proiect pe care voiam să-l depunem de mai multă vreme, dar Axa 8.1 nu era deschisă. Proiectul de acum doi ani, avea o valoare de aproximativ 300 de miliarde lei vechi, dar după aprobarea ghidului, suma maximă pentru astfel de proiecte este de 102 miliarde lei vechi”, a explicat Stănescu.Totodată, proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitarea Spitalului municipal Caracal”, în valoare totală de 10.133.286,89 lei, cea mai mare parte din sumă provenind din fonduri europene nerambursabile, tot prin Programul operațional Regional, a fost lansat în licitaţie.„În ceea ce priveşte proiectul privind eficienţa termică a spitalului s-a semnat contractul de finanţare, deja este la a doua ridicare în SEAP”, a mai declarat viceprimarul Stănescu.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











