Peste 7.000 de olteni și-au recuperat taxa auto. Când își primesc banii ceilalți solicitanți

taxa-auto-2016-calculator-timbru-de-mediu-1-1170x644
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a accelerat ritmul de emitere a deciziilor în vederea restituirii taxelor auto. Peste 7.000 de persoane au primit deja banii în cont, iar restul ar trebui să îi aibă până la sfârșitul lunii, potrivit anunțului făcut de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Mai bine de 20.000 de olteni au solicitat de la Fisc recuperarea taxelor auto. Angajații Finanțelor Publice s-au mobilizat cu personal suplimentar pentru a reuși să emită la timp deciziile către contribuabili. „Din totalul persoanelor care au depus cereri de restituire a taxei auto, un număr de 7,282 de persoane au primit banii în cont. Deciziile privind restituirea sumelor aferente taxei auto au fost emise pentru un număr de 17.918 persoane. Pentru urgentarea restituirii sumelor reprezentând taxa auto, la nivelul AJFP Olt s-au luat măsuri privind delegarea de atribuții în acest sens”, a explicat Mihaela Marinescu, purtătoare de cuvânt a AJFP Olt.Termenul inițial stabilit pentru returnarea tuturor taxelor auto a fost data de 31 iunie. Ulterior, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că toți contribuabilii vor avea banii în cont până la finalul lunii mai. Scurtarea termenului i-a determinat pe reprezentanții Fiscului să accelereze ritmul de emitere a deciziilor. Plata efectivă către cetățenii se face însă în funcție de fondurile alocate de la Agenția Fondului de Mediu.Restituirea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, spun reprezentanții Fiscului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














