Peste patru milioane de euro, fonduri europene pentru o grădiniţă din Corabia

corabia aspecte (6)
Grădiniţa situată pe strada Tudor Vladimirescu din Corabia va fi reconstruită de autorităţile locale, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Valoarea investiţiei se ridică la 4.161.385,77 lei, TVA inclusă, ce mai mare parte a finanţării fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Obiectiv specific 10.1Contribuţia proprie a Primăriei Corabia este de 236.318,29 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea elegibilă a proiectului, în cuantum de 80.103,42 lei.„Educația trebuie să reprezinte o prioritate în viață, deoarece beneficiile aduse de aceasta sunt nemăsurabile. Ea șlefuiește peronalitatea umană, putând astfel să influențeze modul în care oamenii ne privesc. De aceea ne-am gândit să reabilităm această grădiniță, vor urma și altele și sperăm ca pe viitor să facem proiecte de reabilitare a tuturor unităților de învățământ din Corabia”, a declarat primarul oraşului Corabia, Iulică Oane.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














