Poliţiştii au deschis un dosar penal în cazul fetiţei din Caracal ce ar fi fost agresată de educatoare

1331728614politia-politisti_NN-2-1000x600
Un dosar penal pentru purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe a fost deschis de poliţişti, în cazul fetiţei în vârstă de trei ani care ar fi fost agresată de educatoare, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 din Caracal.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii vor audia toate părţile implicate şi vor stabili dacă şi cum s-a produs agresiunea.„S-a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe. Există suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Urmează audierea educatoarei, a părinţilor, a martorilor, dacă aceştia există, şi să se verifice dacă există filmări”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.Părinţii copilului au postat pe Facebook fotografii în care au arătat că fetiţa prezenta vânătăi pe una dintre mâini, relatând că a fost târâtă de educatoare.Surse apropiate anchetei au declarat pentru Gazeta Nouă că chiar educatoarea este cea care a sunat la poliţie, după postarea părinţilor de pe Facebook. Femeia a negat acuzaţiile şi a cerut clarificarea situaţiei. Aceleaşi surse susţin însă că familia ar fi scos deja un certificat medico-legal care atestă agresiunea suferită de copilă.Fotografiile ar fi fost şterse ulterior de pe Facebook.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














