Reabilitare integrală pentru clădirea medicală a Spitalului Slatina

Reabilitare caldirea medicala
Consiliul Județean a dat astăzi o ultimă aprobare pentru proiectul de reabilitare a clădirii medicale din incinta Spitalului Slatina. Documentația de lucrări a fost reactualizată astfel încât să corespundă normelor de siguranță la incendiu, iar până în la jumătatea anului viitor reamenajarea interiorului va fi gata.
Cu secția de Oncologie modernizată și lucrări avansate la secția de medicină internă, clădirea medicală din incinta Spitalului Slatina își schimbă complet înfățișarea. În timp ce Consiliul Județean investește din bugetul propriu în refacerea interiorului, în perioada următoare vor începe alte lucrări, pe fonduri europene, pentru refacerea fațadei. „În principiu, până la jumătatea anului următor, ar trebui ca întreg corpul medical să fie finalizat. Exteriorul va fi reabilitat termic din fonduri europene. Săptămâna trecută au avut vizita în teren de la Autoritatea de management pentru tot ce înseamnă reabilitare corp de clădire publică, reabilitare termică, urmând ca ulterior să primim OK-ul și să semnăm contractul de finanțare”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.În proiectul de modernizare a clădirii sunt alocate fonduri pentru modernizarea liftului existent, dar și pentru montarea unui alt lift, exterior.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










