Restricții: Tăierea porcilor în gospodării, permisă doar după chemarea veterinarului

taierea porcilor
Oltenii pot tăia și anul acesta porcul traditional, în gospodărie, dar cu respectarea anumitor condiții. Trebuie să cheme medicul veterinar, care să examineze animalul să îi elibereze un formular sanitar veterinar. În Rusănești nu va mai intra niciun porc viu, iar la Cilieni sunt restricții numai în ferma aflată la un kilometru de sat, unde a fost confirmat virsul.
Sacrificarea porcilor în mod traditional pentru consum familial este permisă, chiar dacă în județ au fost confirmate patru focare de pestă porcină africană. Reprezetanții Direcției Sanitare Veterinare au impus însă anumite condiții și restricții, care să limiteze răspândirea virsului.„Intră în obligația crescătorului de animale să informeze medicul veterinar de libera practica imputernicit pentru ca acesta sa faca examenul clinic al animalului inainte de sacrificare si pentru a fi inscris evenimentul atat documentar(formular declarare eveniment-F3), cat si in baza nationala de date. Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate!”, transmit oficialii DSVSA Olt.Veterinarii mai precizează că restul operațiunilor de manipulare, transport al carcasei sau porțiuni de carcasă intră strict în răspunderea crescătorului/cumpărătorului, în sensul în care trebuie să asigure condițiile prin care să se prevină răspândirea unor boli contagiose, periculoase pentru sănătatea omului și animalelor.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










