România încearcă să reducă mortalitatea pe șosele. A fost semnat Pactul pentru Siguranță Rutieră

Poliția Rutieră
Deși numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a înregistrat o scădere de aproape 12% anul trecut, România continuă să se situeze pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea pe șosele.
Pentru a îmbunătăți această situație, 38 de instituții publice, companii și organizații neguvernamentale au semnat Pactul Național pentru Siguranță Rutieră, o inițiativă care își propune reducerea numărului de accidente grave.
Principalele cauze identificate pentru producerea accidentelor rutiere rămân neatenția la volan, comportamentul riscant, consumul de alcool, precum și neacordarea de prioritate sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
Statisticile arată că, în medie, în țară au loc zilnic peste zece accidente rutiere grave.
Pactul recent semnat reunește pentru prima dată într-un cadru comun instituții ale statului, autorități publice, companii private și ONG-uri, cu scopul de a coordona măsuri pentru creșterea siguranței în trafic.
Cele cinci direcții strategice ale inițiativei vizează modificări legislative, investiții în infrastructură și introducerea educației rutiere în școli. Propunerile urmează să fie dezbătute public înainte de implementare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News












